Scrisoare către fraţii noştri basarabeni

Fraţi basarabeni, 

Vã scriu dintr-un orãşel nu departe de apa Prutului ce desparte românii de români, dar graţie cãreia suntem parcã la fel de uniţi ca la 27 martie 1918… Vã scriu cu sufletul ce dicteazã tainic, cu repeziciune şi vibrând degetelor umede de emoţie, gâdurile şi sentimentele mele de iubire şi încurajare pentru voi, cu speranţa cã ele vã vor ajunge la inimã, vã vor şopti cã-n astã lume nu sunteţi nicidecum singuri, ci aveţi circa 20 de milioane de fraţi şi surori uniţi cu voi în cuget şi-n simţiri, ce vã aşteaptã cu braţele deschise sa vã cuprindã-n România Mare, ca-n eternul moment de-acum 95 de ani, ce nu poate fi şters de nicio mânã potrivnicã nici din istorie şi nici din ungherul fiinţelor noastre, unde flacãra românismului încã arde şi-o va mai face cât timp ne va mai ţine strãbunul pãmânt la Daciei creştine.

Cu toate cã, împrejurãrile nefaste, dar mai ales faptele ticãloase şi arbitrare ne-au supus dorinţelor nerealiste, dupã 22 de ani de conveţuire fericitã într-o epocã de aur a României din toate punctele de vedere, când eram cu adevãrat puternici graţie fraţiei şi pãmântului nostru roditor şi scump, în acel an 1940 de-a dreptul ucigãtor, ce ne-a zdrobit grav graniţele, ţara este încã întreagã, cãci romanitatea, unitatea noastrã covârşitoare şi spiritualitatea nu pot fi furate de nicio superputere, iar sângele nostru de români, ce ne clocoteşte-n vene, nicicând apã nu se va face.

Indiferent ce spun şi vor mai spune gurile pocite, frãţia noastrã nu poate fi contestatã decât prin simple vorbe far’ de rost, cãci faptele sunt cele ce grãiesc adevãrul pur.Ştim cu toţii cã romanitatea noastrã, adică originea romană a poporului român, reprezintă o realitate istorică, ce a fost afirmatã înca din zorii evului mediu şi care fie cã le place unora sau nu, este un element care dovedeşte în mod elocvent cã avem toţi o mamã, cã eu vi-s frate si voi îmi sunteţi fraţi, cã-n noi bate-un suflet de bravi români. Basarabia este plãmãditã cu sângele şi oasele strãmoşilor noştri, e trup şi suflet rupt din vechea Dacie, iar noi toţi suntem români, care se trag din vitejii geto-daci ce s-au supus romanizãrii, şi avem acelaşi grai inconfundabil de vajnici latini.Cum sã nu fim noi uniţi? Trebuie doar sã ne privim drapelele şi vom vedea în ele o istorie comunã şi-o formã zdrobitor de asemãnatoare, şi ne vom da seama cã pe ele e scris” unire”. Steagul basarabean îmbină vechiul însemn heraldic al Moldovei – tradiţionalul cap de bour și culorile naționale ale neamului moldovenesc ceea ce-ar trebui sã ne mâne pe toţi spre unire, aşa cum s-a întâmplat în momentul de glorie al drapelului românesc, momentul Marii Uniri de la 1918.Totuşi, consider cã un popor aşa de unitar şi de vechi cum suntem noi, este foarte firesc sã aibã trãsãturi diferenţiale, ceea ce ne face aparte. De aceea pentru a ne îndeplini ţelul de unitate trebuie sã ne iubim aşa cum suntem şi sã ne respectãm valorile comune şi ,în egalã mãsurã, pe cele diferite.Este firesc sã pomenimm şi aspectele ce privesc diferenţele dintre noi şi mai cu seama opreliştile ce nu ne lasã sã ne unim propriu-zis, cãci dacã vrem sã evitãm rãul trebuie sã-i cunoaştem înainte de toate cauzele.Nu ne facem un serviciu tãinuindu-ne punctele slabe, ci spunându-ne realitatea, pentru a şti cum sã creeãm o coeziune între noi şi poate într-un viitor apropiat un tot unitar. Departe de mine cã, gândurile mele sunt cele mai bune, dar ţin sã vã împãrtãşesc ideile mele aşa cum sunt.Aceastã tãinuire a cauzelor sunt rostul pãcatelor din trecutul şi chiar din prezentul nostru. Nu pomenesc de acest aspect pentru a întuneca sau diminua faptele trecutului, ci pentru a preveni repetarea unor greşeli, care omise continuã sã apese, sã stinghereascã sau chiar sã blocheze unirea noastrã deplinã şi progresul societãţii româneşti.

Aşdar, la toate câte am scris şi voi mai scrie, nu am pretenţia sã subscrieţi, ci doar sã înţelegeţi cã trebuie sã învãţãm din greşeli şi sã acţionãm împreunã pentru atingerea ţelului comun, exact ca nişte adevãraţi fraţi ce sunt împreaunã şi la bine şi la greu, cãci avem obligaţia din respect pentru noi şi înaintaşii noştri sã fim uniţi, sã micşorãm dacã nu distanţa teritorialã, cel puţin distanţa sufleteascã, în pofida a celor mulţi, care nu ne vor împreunã sub niciun chip pentru cã ştiu prea bine cã aşa vom fi mai puternici, iar trupul României întregit va fi o ameninţare.

Primele punţi, care sã întreţinã românismul au fost deja create de studenţi, şi acestea reprezintã, dupã pãrerea mea, un prim pas spre regãsirea noastrã, fraţilor, pe pãmântul strãbun.Am certitudinea,cã noi, tânãra generaţie vom fi umãrul pe care se va rãzima viitorul, un viitor care sper sã ne aducã împreunã, pentru ca centenarul evenimentului de la 27 martie 1918 sã ne gãseasca prinşi într-o horã a fraţiei şi a unirii sufleteşti şi de ce nu şi trupeşti.Doar noi, poporul, ne putem împlini acest vis…,nimeni altcineva.

Ca atare, acum la final de scriere, pot spune cã-mi doresc pentru noi fraţii români, de pe ambele maluri ale Prutului, sã fim sãnãtoşi, responsabili, curajoşi şi maturi, sã nu uitam lecţiile pentru care am plãtit preţuri mari şi sã ne pregãtim singuri seminţe, fãrã a ne mulţumi cu promisiunile altora, pentru ca din ele sã încolţeascã floarea unirii întru veşnicie…

Fraţilor, nu uitaţi cã la dreapta apei Prutului 20 de milioane de suflete se gândesc la voi si slãvesc unirea,care continuã sã reziste dincolo de orice obstacole, în inimile noastre de români.

Eu, o sorã a voastrã, mã rog doar sã pãtrundeţi în talazul cuvintelor ce vi le-am scris din suflet, şi sã vã menţineţi credinţa, la fel ca si noi,cã Basarabia se va întoarce la sânul mamei ei şi, astfel, noi vom face istoria sã învie.

Cu stimã,

cineva care-şi iubeşte fraţi şi crede în trãinicia românismului de la 27 martie 1918. 

(Ionaşcu Alina)