Acum 544 de ani pe locul numit Podul Înalt din judeţul Vaslui, de astăzi, a avut loc una dintre cele mai importante bătălii ale istoriei medievale româneşti. Cunoscută drept ”Bătălia de la Vaslui” sau ”Bătălia de la Podul Înalt”, această luptă dată între moldovenii renumitului voievod Ştefan cel Mare şi oştile otomane conduse de Soliman pașa a fost înconjurată de o aură de legendă de-a lungul timpului.
La sfârșitul anului 1474, sultanul Mahomed al II-lea ia decizia de a organiza o expediție la nordul Dunării împotriva Moldovei, cea care îi amenința influența în Țara Românească şi ca urmare a întreruperii plăţii tributului de către Ştefan. Decizia neclintită de a-i ataca pe supușii lui Ștefan cel Mare în timpul iernii reflectă importanța pe care sultanul i-o acordă acestuia. Renunțând la multe din avantajele pe care o campanie pe timp de vară i le-ar fi putut aduce, sultanul hotărăște, în mod inconștient, una din cele mai mari înfrângeri din istoria turcilor.
Pentru a-și îndeplini dorința, aceea de a avea Moldova și locuitorii ei în subordine, Mahomed trimite împotriva moldovenilor cele mai bune oști ale Imperiului.
Instalat încă din toamnă la Vaslui, pentru a urmări desfășurările din Țara Românească, Ștefan era pregătit să facă față tuturor situațiilor. Sosindu-i știrea unei mari înaintări de trupe turcești, el și-a adunat întreaga oaste. Apelând la toți cei capabili să poarte arme, el a reușit să adune aproximativ 40.000 de oameni. Ștefan a utilizat clasica tactică a pustiirii terenului și îngreunarea aprovizionării pentru a-i pune în dificultate pe dușmani.
La sud de Vaslui, în valea îngustă a Bârladului, într-un loc numit de Grigore Ureche Podul Înalt, s-a produs prima ciocnire dintre turci și oastea moldovenilor. Înainte de a trece la atac, Ștefan a primit legământul și îndemnul boierilor, prin glasul unuia dintre ei “Doamne, nu te tulbura, căci îți vom sta astăzi credincioși alături și Dumnezeu ne va ajuta”. Prin aceste cuvinte, toți înțelegeau că trebuie să fie uniți pentru a putea înfrânge oastea otomană.
Lovite din față și din lateral, induse în eroare asupra direcției în care se afla grosul oștirii moldovene de buciumele și trâmbițele puse de domn să le atragă în lunca Bârladului, învăluite de ceața deasă care se lăsase, trupele otomane au cedat sub presiunea atacului. Surprinși de asalturile cavaleriei lui Ștefan, loviți de tunurile care trăgeau necontenit, dezorientați și împotmoliți în mlaștinile spre care fuseseră atrași, turcii, câți nu au reușit să fugă, au fost uciși sau făcuți prizonieri. Tot atât de necruțătoare ca bătălia a fost și urmărirea, în cursul căreia numeroși alți turci și-au pierdut viața.
Expediția, care trebuia să îngenuncheze Moldova se încheia catastrofal pentru invadatori, cheia victoriei reprezentând-o, dincolo de calităţile războinice ale moldovenilor în special şiretenia şi tactica aleasă de voievodul moldovean.
George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011;
Constantin Mihaela Camelia, clasa a IX a
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu