Mausoleul eroilor de la Mărășești, locul de odihnă al Mariei Zaharia
Măriuca Zaharia a fost, este și va rămâne veșnic o eroina în istoria noastră, a poporului român, pe care ar trebui să o păstrăm veșnic vie în amintirea noastră. Ea, o fetița de numai 12 ani, locuia împreună cu bunicul ei, Ion Zaharia, în satul Răzoare, din apropierea orașului Mărășești. Odată cu începerea Primului Război Mondial toată viața acestei fetițe s-a schimbat radical. Deoarece forțele germane înaintau foarte rapid, satul în care locuia a fost imediat evacuat, locuitorii fiind nevoiți să-si părăsească casele. Doar ea împreună cu familia ei nu a părăsit satul, hotărând ca în timpul bombardamentelor să se adăpostească în tranșee adânc săpate în pământ.
În livada bunicului Măriucăi se afla un nuc în care armata româna crease un post de observație de unde un soldat, urcându-se în nucul cu pricina, putea să observe toate lucrurile care se petreceau pe câmpul de bătălie, reușind să transmită informații cu privire la acestea, iar în cazul unui atac al germanilor, el le transmitea artileriștilor coordonatele de atac.
Soldații transmiteau astfel, zilnic, informații iar Măriuca, care se afla mereu prin preajma lor și era foarte atenta la ceea ce făceau aceștia, le-a deprins ușor, ușor obiceiurile, iar în câteva zile ea era capabilă să transmită informații la fel de bine ca ceilalți soldați.
După câteva zile, forțele germane au pornit un atac de mari proporții și au lansat bombardamente asupra întregului teritoriu, mai ales asupra locului de unde erau transmise informațiile de către soldații români, căci germanii aflaseră despre acesta. Timp de două ore soldatul aflat în nuc a reușit să mai transmită informații, căci după aceea el a fost lovit de o bomba și și-a găsit sfârșitul.
Măriuca, deși a fost martora unui eveniment atât de neplăcut, a reușit să-și adune toate puterile și, dând dovadă de un extraordinar și nemaiîntâlnit curaj pentru un copil, a acceptat să ia locul soldatului decedat, bucurându-se totodată că ea își va ajuta țara prin această eroică faptă. Și astfel, micuța Măriuca a transmis în continuare informații ofițerului și artileriștilor pentru ca, apoi, armata română să contraatace și să-i învingă pe nemți. În acest timp, un soldat german, care o observase pe Măriuca în nuc a ochit-o, iar pieptul i-a fost săgetat atât de iute de un glonț încât în doar câteva ore ea a pierit având aceeași soartă cu cea a soldatului pe care ea acceptase să-l înlocuiască fără a sta vreo clipă pe gânduri. În ultimele sale clipe ea auzea uralele românilor victorioși și se simțea întru-totul împlinită, gândindu-se că și ea a reușit să-și ajute țara și a contribuit la această victorie.
În locul unde s-a desfășurat acea aprigă și înverșunată lupta se află astăzi un impunător mausoleu dedicat tuturor eroilor care și-au pierdut viața în timpul Primului Război Mondial, iar printre trupurile acestora se află și trupul neînsuflețit al Măriucăi, singurul trup al unui copil aflat în acest mausoleu.
Ultimul loc în care ar trebui să se afle un copil este pe un câmp de luptă, dar de-a lungul istoriei noastre, copiii și-au asumat de mai multe ori grele responsabilități chiar și pentru umerii unor oameni maturi. De aceea, noi nu trebuie să uităm sacrificiile acesteia și ale celorlalți eroi care au luptat pentru noi și pentru libertatea noastră, a românilor de pretutindeni, punându-și viața în pericol.
Bibliografie:
· http://www.istoria-romanilor.com ;
· https://www.historia.ro ;
sursa foto: https://ro.wikipedia.org
Constantin Mihaela Camelia, clasa a VII a A
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu