Dragă Românie…

A fost odată ca-n povești,

A fost, de-ar mai fi iară,

Din neamuri tracice, regești,

O prea frumoasă țară.

Tu ești o unică-mpărțire

Ce n-are niciodată rest

Noi, doar ecoul de simțire

O umbră a astrului celest.

Frumos e neamul românesc,

Când ai în inimă meleaguri,

Și tot ce-i drag și pământesc

Să ne întâmpine în praguri.

Te aștept, cu semnul lui A FI

Precum cu verbul  “a iubi”

Pasăre a limbii românești

Cu mine ceruri cucerești.

Limba-i  misterul infinit,

E zeul coborât din mit.

Limba-i  puterea înțelepciunii,

Tăria ce dă voce lumii.

Sămânța verbului e coaptă,

Strigătul nu-l rosti în șoaptă.

Fii mândru de o limbă care,

Amestec de nori e și izvoare.

Timpul trece prin clepsidră,

Unii oameni te-nconjor,

Totul în jur se schimbă.

Însă,  graiul e nemuritor.

Tu patria mea, mândria mea,

Chiar dacă astăzi ești săracă,

Vom crește și te-om ridica

În slăvi să fii ca altădată.

Dumbravă Maria, clasa a X a