Copilăria și adolescența în Holocaust

Holocaustul a fost o distrugere sistematică a vieților a șase milioane de evrei și sute de mii de alte victime de către naziști și colaboratorii lor. 

Multă vreme s-a crezut că naziștii au încercat să fondeze o societate fără evrei, dar de fapt scopul lor final a fost să lase în urmă o lume în ruine, în care evreii nici să nu fi existat vreodată. 

Programul nazist de exterminare fizică a evreilor a avut efecte catastrofale, printre victime, numărându-se 1,5 milioane de copii evrei, dar și mii de alți copii precum romii, copiii germani cu deficiențe fizice și mintale și copii din teritoriile ocupate. Adolescenții aveau șanse de supraviețuire doar în cazul în care erau folosiți ca forță de muncă în lagăre. 

Deși aceste cifre sunt înfiorătoare, mulți au rămas totuși în viață. Copiii și adolescenții care au reușit supraviețuiască au considerat că trebuie să împiedice dușmanul să obțină și ultima victorie, ștergându-și crimele din memoria oamenilor, considerând că uitarea este un pericol, dar și o insultă. În acest sens, mulți dintre ei au făcut din publicarea unor jurnale, memorii, mărturii, o datorie de onoare, considerându-se obligați să dea astfel un sens existenței lor, depunând dovezi ale suferințelor înfiorătoare are poporului evreu. 

La vârsta când copiii și adolescenții nu ar trebui să afle despre moarte și rău decât poate din ceea ce descoperă prin cărți, aceștia au trăit experiențe de coșmar, care i-au marcat pe viață. Au aflat sensul unor cuvinte ca foame, sete, frică, ghetou, deportare, lagăr, triere, cuptor, crematoriu, într-un univers rece și blestemat în care era uman să fii inuman. 

Deși în 1939 când a izbucnit războiul, multora li se părea că este ceva îndepărtat, pe nesimțite viața a început să li se schimbe: au apărut legi rasiale, zilnic autoritățile pretindeau ceva evreilor, nu mai aveau voie să-și părăsească domiciliul, să aibă aur, bijuterii, obiecte de valoare, apoi toți au fost obligați să poarte steaua galbenă, nu au mai avut voie să intre în restaurante, cafenele, să călătorească cu trenul, să meargă la sinagogă, să iasă pe stradă după ora 18, 00. 

Toate aceste lucruri par de neimaginat pentru noi, adolescenții de astăzi, care ne bucurăm de atât de multe drepturi și de libertate. Însă nenorocirile evreilor au crescut gradual, viața acestora devenind mereu tot mai grea. Au fost dați afară din casele lor fără să poată lua cu ei decât foarte puține lucruri personale și duși în ghetou, abandonându-și astfel casele, copilăria și iluziile. Acolo erau păziți de jandarmi, închiși ca maimuțele în grădina zoologică, neputând părăsi imobilul decât pe bază de permis, jandarmii loveau cu patul puștii, cu bastonul pe toată lumea, bătrâni și femei, copii și infirmi, fără motiv. Cei care au fost mai puternici și au rezistat ghetoului, au luat drumul deportării. Drumul spre lagăr l-au făcut înghesuiți în vagoane pentru animale, sigilate, cu uşile bine ferecate şi cu feres­trele zăbrelite cu sârmă ghimpată, în care căldura era insuportabilă. Nu mulți au făcut față vieții ca într-o cutie, siliți să respire aerul în care plutea un miros greu, de nespălat şi de transpi­raţie, combinat cu mirosul cadavrelor intrate în putrefacție amestecat cu cel al găleţilor în care oamenii îşi făcuseră nevoile trei, patru, cinci sau şase zile şi nopţi la rând, torturați de sete și foame. Cu toate acestea, nicicând, nicăieri, oamenii n-au păşit spre moarte cu atâta încredere în mai bine ca milioanele de deportaţi din trenurile morții. În lagăr însă totul le era interzis, iar lucrul cel mai groaznic era că toate pedepsele erau, de fapt, una singură: moartea. 

Datorită mărturiilor frapante făcute de supraviețuitori, care au dat glas și chip milioanelor de victime inocente, cunoaștem noi astăzi zbuciumul interior, schingiuirile cumplite, disperarea, infernul, umilințele, batjocura, lipsa celor mai elementare condiții de igienă, promiscuitatea, prigoana cu care s-au confruntat. Dintre toate mărturiile, cele mai sensibil redate, mai firești și mai convingătoare, sunt ale copiilor și adolescenților. Ei au reușit să surprindă toate acestea, frica, extinderea și agravarea ei până la groază așa cum un om matur nu ar fi fost capabil să o facă. 

Supuși unor experimente groaznice, despărțiți de familiile lor, omorâți cu calm și indiferență, unii disperați că vor fi transformați în cenușă, alții murind fără să realizeze ce li se întâmplă, fără să poată reacționa, la fel ca niște animale duse spre sacrificare în timp ce restul omenirii era indiferentă, acești copii și adolescenți condamnați să fie simple numere merită să nu le fie uitate poveștile de viață. În memoria lor, noi, cei care suntem atât de norocoși pentru pacea în care ne-am născut, trebuie să luptăm pentru combaterea intoleranței, rasismului, xenofobiei, antisemitismului și pentru neuitare! 

Donose Andrea, clasa a IX-a, Liceul Tehnologic Paul Bujor, Berești, județul Galați 

prof. coordonator: Băican Ana-Maria