Nu a fost nici mult, nici puțin, destul încât să fac un pas înainte, încât să-mi dau seama că nimic nu este imposibil și că minunile există.
Nu-mi găsesc cuvintele prin care să exprim impresiile avute în urma acestei mari experiențe pentru că totul m-a luat prin surprindere.
Totul a început cu hotărârea mea de a încerca să scriu o scrisoare unui fost deținut politic din perioada comunistă, participând astfel la concursul național „Fără confirmare de primire”, dar fără nicio picătură de speranță a unui câștig. Spre uimirea mea, am fost aleasă să particip alături de ceilalți 14 câștigători ai concursului la Școala de Vară de la Făgăraș-Sâmbăta de Sus. Mi-a luat ceva timp până m-am obișnuit cu ideea iar pe 5 iulie, după o călătorie lungă, m-am întâlnit cu ceilalți câștigători, reușind să ne cunoaștem și să ne atașăm unii de alții încă din prima seară.
În zilele următoare am luat parte la diverse prelegeri în urma cărora am dobândit cunoștințe despre comunism și începuturile sale și la adevărate dezbateri asupra efectelor pe care le-a provocat Securitatea prin teroare. În această privință a reușit să ne impresioneze, încă din prima zi, Sorin Hașu care ne-a împărtășit amintiri din copilăria sa petrecută în perioada comunistă, mărturisind că s-a transformat într-un om matur mult mai devreme, neștiind ce înseamnă fericirea, şi că dânsul crede că speranța moare odată cu noi și că Dumnezeu nu se grăbește dar nici nu întârzie.
Cu multă plăcere am ascultat-o și pe Ioana Hașu care ne-a vorbit despre Țara bunicilor, impresionându-ne atât prin experimentul pe care l-a făcut cu noi: „falsificarea voturilor-urna cu fund dublu”, cât și prin numeroasele povești ce erau legate de familia ei, povești prin care am descoperit adevărate trăsături ale foștilor partizani anticomuniști, marcându-ne atât curajul lor, cât şi spiritul de sacrificiu pentru cei apropiați.
De asemenea, ne-am bucurat că l-am avut invitat la Școala de Vară și pe Octav Bjoza, Președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, care ne-a impresionat prin propriul destin al tinereții sale în care există o istorie tragică plină de adevăr, dar care, având un caracter puternic, a reușit să ne povestească de traumele pe care le-a depășit cu demnitate și să ne ofere un sfat pentru viitor: „Ai izbutit, continuă/ N-ai izbutit, continuă!”
Nu a ezitat să ne viziteze nici Președintele Executiv al IICCMER care ne-a încurajat să propunem idei referitoare la realizarea unui muzeu al comunismului.
A urmat și ziua prelegerilor pe care ne-o imaginam a fi o zi grea, dar care, spre uimirea noastră, nu a fost așa. Am început cu o discuție despre „Securitatea și Partidul Comunist” unde a fost invitat Liviu Țăranu (Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) care, pe lângă informațiile despre tema discuției, nu a ezitat să ne ofere ingredientele succesului, îndrumându-ne să ne fixăm obiectivele, visele, să ne facem un plan prin care să încercăm realizarea lor și, nu în ultimul rând, să petrecem când le vom vedea împlinite.
În continuare ni s-au prezentat procesele unor persoane omise de istorie, prezente în memorie dar în final trimise în justiție. Astfel, Constantin Vasilescu a propus inițierea unei dezbateri privind dreptatea în cazul lui Alexandru Vișinescu și al lui Ioan Ficior.
Programul a continuat cu un work-shop despre „Timpul liber în România socialistă ” în urma căruia Ruxandra Petrincă ne-a dovedit că vârsta copilăriei este frumoasă în orice regim.
La ultima activitatea din acea zi l-am întâlnit pe Cosmin Budeancă cu care, după vizionarea unui film, am început o discuție despre experiențe ale detenției politice din România comunistă.
Pe lângă prelegeri și excursia tematică în zona Făgărașului unul dintre organizatori, Irina Hasnas-Hubbard, ne-a solicitat și partea creativă prin participarea la realizarea unei expoziții, pe care urma să o montăm la Turnul Temniței din Cetatea Făgăraș. Expoziția trebuia să conțină portretele noastre, citate, desene și imagini reprezentând aspecte din perioada comunismului, toate acestea fiind realizate pe fanioane de hârtie. Deși la început totul a părut complicat, cu multă ambiție, interes și creativitate am început să lucrăm încă din primele seri, ceea ce i-a uimit și pe organizatori. Când a sosit ziua montării eram nerăbdători să ne vedem expoziția finalizată ceea ce s-a întâmplat doar în câteva ore, în final bucurându-ne de ce am realizat fiecare.
Plăcută a fost și dimineața în care am participat la deschiderea Simpozionului Internațional de la Făgăraș, Sâmbăta de Sus: După 25 de ani, evaluări şi reevaluări istoriografice privind comunismul unde ne-am simțit ca niște „oameni mari”.
Și cum timpul este cel mare inamic al nostru am ajuns și la ultima zi care a debutat cu vizitarea renumitului sat Drăguș. Am fost impresionați de liniștea de acolo dar și de comportamentul gazdelor ce ne-au primit cu adevărată bucurie, alături de care am vizitat Muzeul Satului, școala și o familie de cojocari unde am observat cu câtă trudă se obțin obiectele tradiționale. Însă vizita nu s-a oprit aici. După masa de prânz și un mic joc de volei ne-am împărțit în echipe și alături de elevii din Draguș am luat interviuri unor săteni care ne-au primit cu interes fără să aibă cunoștință de vizita noastră, împărtășindu-ne poveștile ce le-au rămas în memorie din timpul comunismului. A fost una dintre cele mai plăcute activități, căci, pe lângă faptul că noi înșine am descoperit povești ce nu erau cunoscute până la acea dată, am aflat ce înseamnă și cum se pune în aplicare munca unui cercetător istoric. Ajunși la cabană și pornind de la afirmația unei doamne intervievate de una din echipe și anume că „trebuie să fim foarte atenți când luăm decizii chiar și din necesitate fiindcă lumea este foarte instabilă ” am fost puși în patru situații dificile cărora trebuia să le găsim soluția favorabilă. Deși părerile noastre au fost diferite, organizatorul acestei prelegeri, Lucian Vasile, ne-a făcut să înțelegem importanța hotărârilor noastre care ne pot marca viața în bine sau în rău.
Ziua nu s-a încheiat aici, căci a urmat premierea unde și-au făcut simțită prezența și lacrimile, continuând cu focul de tabără, care a destins atmosfera, antrenarea vocilor conturând o amintire plăcută.
Așa s-a încheiat o săptămână deosebită atât prin programul de care am avut parte, cât și prin oamenii pe care i-am cunoscut și cu care mi-am petrecut timpul, o săptămâna în care am dobândit atât cunoștințe teoretice, cât și noi experiențe utile în viitor, o săptămână în care amuzamentul, peripețiile și seriozitatea au format o rețetă bună, o săptămână cu dimineți timpurii și seri prelungi, o săptămână plină cu momente de neuitat…
Într-un cuvânt: A MERITAT!
Mulțumesc doamnelor care mi-au oferit această șansă: Ana-Maria Băican și Carmen Constantin!
Sandu Diana
