Familiile își petreceau
viața de zi cu zi între zidurile locuinței, bariera fermă între viața publică
și viața privată.
Părinții mei au
petrecut în perioada comunismului doar copilăria, însă, pentru ei a fost o
perioadă umbrită de restricții și dominată de teama de a nu spune ceva pentru
care familia să fie trasă la răspundere. Noțiunea de emisiuni dedicate copiilor
aproape nici nu exista. Bucuria în ochii lor se putea vedea doar seara timp de
zece minute la 8 fără 10 când pe ecranul televizorului apărea unicul personaj
animat, și anume, mult așteptata „Mihaela”, asta doar pentru cei care rezistau
așteptând la opaițul lămpii cu gaz să treacă cele două ore de beznă, curentul
electric fiind întrerupt. Se citea nostalgia din ochii copiilor când pe ecrane
apărea tovarășul Ceaușescu pentru a vorbi „frumos” despre culturile agricole,
despre dezvoltarea industriala sau despre congrese, acestea fiind cuvintele
care dominau în emisia ce dura până la zece noaptea urmând ca apoi până a doua
zi la opt fără zece seara ecranul să fie ocupat de așa zișii: „purici”. În plus
părinții mei se bucurau de mireasma a două portocale în perioada Crăciunului
împărțindu-le cu frații și surorile. De asemenea în amintirea lor figurează și
faptul că în perioada gimnaziului, se
aflau printre cei 2,5 milioane de elevi care au fost scoși de la cursuri pentru
a completa forța de munca participând la lucrările agricole de toamnă, uneori
chiar și contra forțelor naturii. Târziu
au găsit răspunsuri la multe întrebări puse în aceea perioadă: de ce o parte
din animale erau sacrificate noaptea pe furiș, ferit de văzul copiilor? De ce
părinții lor își ascundeau în podul casei cerealele și alte produse folosite ca suport alimentar? De ce când
mergeau la biserică trebuia să o facă pe ascuns, alegerea aceasta fiind un gest
de mare curaj?
Datorită
faptului că vârsta copilăriei poate fi frumoasă în orice regim, părinții mei au
privit cu inocență aceste lipsuri, valorificând pe cât posibil frumosul din
aceea perioadă.
Adevăratele griji,
nevoi, lipsuri au fost simțite de bunici și străbunici. Un factor amenințător
pentru liniștea poporului îl constituia elaborarea unor decrete prin care se
recurgea la măsuri de constrângere a populației în vederea cedării bunurilor
proprii către stat. Opoziția străbunicului patern față de comunism a sporit odată cu stabilirea regimului de
colectarea a cotelor la cereale și la alte categorii de produse, prin decretul
de la 6 iulie 1948. Aceste cote nu erau stabilite în funcție de producție, de
multe ori fiind mai mari decât producția obținută, încât țăranul nu a avea
posibilitatea să achite toată cota ceea ce atrăgea după sine pedepse aspre. Situația
s-a complicat odată cu înființarea Gospodăriilor Agricole Colective și a Gospodăriilor
Agricole de Stat, ceea ce pentru străbunicul meu a însemnat deposedarea de
proprietatea asupra pământului și de drepturile pentru care luptase în timpul
celor două războaie mondiale. Întrucât această măsură era distructivă instalând
descurajarea în sufletul țăranilor, determinarea lor de a intra în G.A.C. nu s-a putut face decât prin forță, pentru
atingerea scopului fiind folosite bătăile, arestările, sau șantajul. În fața unei
asemenea impuneri străbunicul meu nu a putut decât să se alăture țăranilor care
au organizat revolte împotriva „colectivei”, aspect ce a pus Securitatea pe
urmele lui fiind chemat deseori să dea explicații pentru faptele sale care au
avut consecințe pe parcursul vieții. În plus, străbunicul meu se simțea mereu
urmărit fiind cuprins de o frică permanentă generată de teama ca nu cumva cei
cu care conversa să fie informatori care se infiltrau printre grupuri de țărani
pentru a transmite toate afirmațiile referitoare la părerea lor despre regim,
la ce dețineau în gospodărie pe ascuns sau referitoare la modalitățile de a
procura produse pentru trai. Oricine făcea o aluzie politică era văzut drept un
suspect dospind intenții ascunse de a le
întinde celorlalți o capcană.
Factorul cel mai greu
de suportat pentru familia mea a fost lipsa de libertate. În timpul regimului
comunist nu exista libertate nici măcar în viața privată. Statul se amesteca în
viața individului chiar dacă acesta era o persoana corectă și rațională.
Intervenția ar fi fost de înțeles dacă ar fi avut scopul de a oferi protecție
în cazul în care cetățenii s-ar fi aflat în pericol sau dacă făcea rău celorlalți.
Autoritățile statului însă încălcau normele și regulile de conviețuire, fără
justificare stârnind teamă pentru indivizi și pătrundeau în domeniul privat al
vieții umane, una dintre preocupările regimului fiind controlul și încălcarea
flagrantă a limitelor vieții private. Corespondența, consumul alimentar,
credința, toate erau supuse controlului de „partid” și de „stat”. Nu în ultimul
rând, îngrădirea libertății de exprimare genera o altă frustrare, criticii
fiind considerați drept disidenți și pedepsiți ca atare.
Viața grea era marcată
și de povara procurării bunurilor de orice fel: de la produse alimentare și gaz
pentru lampă până la îmbrăcăminte și încălțăminte. Pentru o bună implementare a
strategiei rației, regimul comunist a realizat „cultura penurie” ceea ce pentru
familia mea a însemnat un adevărat chin. În scopul asigurării unui trai mai
bun, atât străbunicii cât si bunicii căutau să mențină cât mai multe „relații”
și „cunoștințe”, nevoia și grija zilei de mâine determinându-i să recurgă la
strategii nu tocmai moraliste: întreținerea unor false prietenii, efectuarea
unor servicii la schimb, căutarea rudelor cu poziții importante.
Astfel în aceea perioada comunismul exercita
o presiune asupra tuturor familiilor, viața putând fi descrisă prin: lipsuri,
chinuri, dependență, frustrare, frică, violență, ateism, amenințare și nu în
ultimul rând teroare.
Acum după ce am aflat
cum s-a scurs o parte din viața membrilor familiei mele dar și a celorlalți
români, nu pot decât să le mulțumesc pentru suferințele îndurate, pentru
rezistența de care au dat dovadă și pentru faptul că împreună au depășit acea
perioada grea pentru ca noi, nepoții și strănepoții, să ne bucurăm de ceea ce ei nu au avut vreodată: libertate.
Plecând
de la întrebarea: Ce a însemnat comunismul pentru familia mea?, am investigat,
am stârnit derularea amintirilor în mintea celor care au trăit comunismul și
mai există și astăzi, dar gândurile încă îmi sunt presate de câteva întrebări a
căror răspunsuri au rămas un mister: De ce s-au întâmplat toate acestea? Ce
satisfacție au avut fidelii comunismului? Oare în sufletul lor au existat
mustrări pentru suferințele provocate atâtor familii?
Diana Sandu, clasa a X a Științe Sociale - Liceul Tehnologic Paul Bujor, Berești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu