ELISABETA RIZEA – EROINA DIN NUCȘOARA CARE A LUPTAT ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI

Elisabeta Rizea

Regimul comunist s-a impus în România, strivind orice umbră de opoziţie, fie ea numai închipuită. În situaţiile de opoziţie făţişă, cruzimea Securităţii atingea limite demonice. 

Elisabeta Rizea s-a alăturat luptătorilor din grupul Arsenescu-Arnăuţoiu, care s-au opus, în Munţii Făgăraş, sovietizării şi colectivizării sălbatice, orchestrate de trupele Securităţii. Deşi a suferit torturi îngrozitoare, nu i-a trădat pe cei care încă mai sperau că sfârşitul comunismului nu poate să fie prea departe. „Au venit, maică, nenorociţii ăştia de comunişti, la putere, şi ne-au luat tot: părul din cap, pământul, căruţa. Un singur lucru nu ne-au putut lua: sufletul!“.

Românii au dus cea mai sângeroasă şi cea mai îndelungată rezistenţă anticomunistă. În România au activat 19 centre de rezistenţă, dintre care unele au luptat până la începutul anilor ’60. Ele au fost răspândite pe întreg teritoriul ţării, cuprinzând mii de luptători din categorii sociale diverse, de la foşti ofiţeri ai armatei române, până la preoţi, intelectuali, muncitori şi ţărani. 

Elisabeta Rizea s-a născut într-o familie de țărani, în apropiere de Curtea de Argeș. A fost nepoata fruntașului țărănist Gheorghe Suta, ucis de Securitate în 1948. A ispășit 13 ani de temniță grea pentru că a sprijinit activ grupul Arsenescu - Arnăuțoiu (i-a aprovizionat timp de 4 ani pe luptătorii din munți cu mâncare și bani). A fost o femeie simplă de la țară, cu o bucată de pământ, o căsuță modestă din lemn și câteva animale. Îmbrăcămintea ei de toate zilele era portul național în culorile alb-negru.

A fost numită ”duşman al poporului”, iar gospodăria ei din Nucşoara a fost botezată de comunişti ”casă de bandiţi”. Pentru comunişti, bandiţii erau eroii rezistenţei anticomuniste, ascunşi în Munţii Făgăraşului. Eroilor din ”banda” Arsenescu – Arnăuțoiu li s-a alăturat şi soţul Elisabetei Rizea, Gheorghe. 

Pe 18 iunie 1949, Elisabeta Rizea a fost prinsă, dusă pe sus la primăria din localitate și bătută de securişti. A stat nemâncată în subsolul unei case timp de patru zile. Când comuniştii au prins-o pe ţăranca care aprovizionase vreme de patru ani eroii ascunși în munţi au condamnat-o la şapte ani de închisoare ” pentru favorizarea infractorului”. A fost dusă în închisoarea de la Piteşti în lanţuri şi închisă într-o celulă de maximă securitate. În puşcărie a fost torturată de comunişti pentru a spune unde se ascundea gruparea de rezistenţă. Bătută până la leşin şi schingiuită până la sânge, ţăranca nu a spus nimic despre cei care se ascundeau.

Într‑un interviu acordat după revoluție, despre chinurile din închisoare, Elisabeta Rizea declara: „Mi‑au luat tot comuniștii. Ginerele, cuscru, toți au făcut pușcărie pentru că eu am dat de mâncare la partizani. Mă aducea lumea cu țoala acasă. Ultima dată, a venit căpitanu Cârnu cu bastonul de cauciuc și o curea pe mână. «Spune!» N‑am spus. «Îți dăm 300 de lei!» «Domnule căpitan, eu nu sunt Iuda, să‑i vânz pe 30 de arginți...» M‑a trântit pe jos. M‑a legat și m‑a bătut cu cauciucu, de la ceafă la călcâi, și pe stânga și pe dreapta. Da n‑am luat banii lui! Apoi, m‑au suit legată pe un scaun, de pe scaun pe masă, de pe masă pe alt scaun. Mi‑a zvârlit basmaua din cap. «Spune!» Purtam coadă cu fundă. Mi‑au aruncat fota și am rămas în ie. Mi‑au legat coada sub cârligu de la lampa din casa boierului. Coada era groasă. Eram și eu altfel la 38 de ani... Cârnu mi‑a tras scaunu. Ălălalt mi‑a tras și masa. Coada mi‑a rămas în cârlig și eu am căzut la pământ. Așa mi‑au smuls păru. Am făcut tratament și nu mi‑a mai crescut. Da tot nu i‑am vândut... Dacă vorbeam, omorau jumătate de sat! După ce mi‑au tras masa de sub picioare, au început să mă bată cu un băț până la sânge. Mi‑au rupt câteva coaste și am leșinat. Îmi făceam cruce cu limba în cerul gurii și mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să nu spun nimic.”

Elisabeta Rizea a scăpat din închisoarea de la Piteşti în 1958. A continuat să susţină rezistenţa anti-comunistă, a ”corespondat” cu rezistenţa anticomunistă prin intermediul unei scorburi de copac din Valea Morii. Acolo le lăsa ţăranca veşti şi informaţii partizanilor.

Gheorghe Arsenescu, conducătorul rezistenţei anti-comuniste, a fost arestat in 1961. În acelaşi an, Elisabeta Rizea a fost arestata din nou și a primit 25 de ani de temniţă.

A fost eliberată din închisoare în 1964. La întoarcerea acasă n-a mai găsit nimic în gospodăria ei de la Nucşoara. Atunci mărturisea : „Sunt ca o mască acum, doamnă, de chinurile care au fost pe mine şi de inima rea pe care am avut-o. Aşa. Şi să viu acasă să nu mai găsesc nimic!! Nimic n-am găsit. Dacă mă tăiam la un deget, eu n-aveam cu ce mă lega. Tot ce-am lăsat în casă şi în magazia mea şi în curtea mea – n-am mai găsit nimic. Nu mai pot să-mi spun tot amaru care a fost în mine şi tot chinu cu care m-a chinuit hoţii ăştia“.

Țăranca din Argeş a apucat să vadă România scăpată de comunism. A murit la vârsta de 91 de ani, în 2003. Ultima sa dorinţă a fost să vadă lumea limpezită : „Trei zile dacă mai trăiesc, dar vreau să ştiu că s-a limpezit lumea”.

Fără să vrea şi fără să-şi dea seama, regimul comunist a făcut, în multe cazuri, în temutele sale închisori, din oameni slabi - oameni puternici şi din păcătoşi - sfinţi.

Bibliografie:

• Cornel Drăgoi, Elisabeta Rizea, Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, Editura Humanitas, București, 2012;
• http://www.adevarul.ro; 
• http://www.jurnalul.ro;
•  http://www.ziarullumina.ro;

     sursa foto: https://ro.wikipedia.org/

Sandu Diana, clasa a XI a, Liceul Tehnologic Paul Bujor, Berești